Copilul tău are ce mînca azi?

711-22

O sursă importantă de mîncare, pentru mulți oameni din România, este magazinul social. Pentru susținerea acestui tip de magazin, Legea risipei alimentare ar fi fost salutară.Teoretic, comercianții ar fi fost obligați să doneze produsele aflate în pragul expirării, iar magazinul social ar fi putut să le revîndă, la prețuri simbolice, către acei oameni care nu au nici bani, dar nici nu se încadrează la capitolul „venitul minim garantat“. Pensionari, familii cu copii mulți, familii monoparentale, oameni cu dizabilități, pensionați pe caz de boală, oameni aflați de cealaltă parte a norocului. Legea a fost însă amînată pentru că se dorește, de fapt, scoaterea amendamentului care ar face posibilă funcționarea acestor magazine sociale.

Săptămîna trecută, o știre destul de nebăgată în seamă: ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că Legea risipei alimentare este, din nou, amînată. Motivele invocate au mers de la „inexistența“ metodelor de implementare pînă la „îngrijorarea“ că forma actua­lă a legii ar putea încuraja un comerț paralel – referindu-se la faptul că, dacă alimentele apropiate de termenul de expirare vor putea fi revîndute, chiar la prețuri extrem de mici, asta ar genera un comerț greu de controlat.

Citeste intregul articol pe “Dilema Veche”!